Astăzi, în joia celei de-a douăzecea săptămâni după Cincizecime, Evanghelia ne istorisește cum ucenicii lui Ioan Botezătorul au venit la Iisus cu întrebarea: Tu ești Cel pe care îl așteptam? Iar El, în loc să le dovedească ceva, le-a răspuns pur și simplu: priviți, orbii văd, șchiopii umblă, săracilor li se binevestește. Și a adăugat încet: fericit este cel ce nu se smintește în Mine. Atât de simplu și atât de adânc — credința nu se recunoaște după vorbe mari, ci după faptul că, alături de ea, viața devine mai caldă. Astăzi Biserica o pomenește pe sfânta Aurelia de Regensburg, care a trăit în secolele al zecelea și al unsprezecelea și a murit în 1027 la Regensburg. A fost sihastră, adică și-a ales o viață cu totul nevăzută, ascunsă de priviri, departe de zgomot și de laude. Despre nevoința ei știm puține, dar chiar această statornicie tăcută înaintea lui Dumnezeu, zi după zi, în post și rugăciune, vorbește deja despre mult curaj și multă dragoste. Sfințenia este adesea tocmai așa — tăcută, nevăzută de nimeni, dar nu mai puțin adevărată. Dragii mei, fie ca această zi să vă fie liniștită și bună. Dacă astăzi cineva vă întreabă despre credință, nu vă grăbiți să dovediți nimic, ci povestiți pur și simplu ce bine v-a făcut Domnul. Sfânta Aurelia, femeia rugăciunii tăcute, să ne ajute să prețuim clipele simple petrecute cu Dumnezeu și cu cei dragi. Binecuvântarea Domnului să rămână cu voi, și pacea în inima voastră.