Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții începând lucruri.
Unele au devenit companii.
Unele au devenit produse.
Unele au dispărut.
Unele m-au învățat mai mult prin eșec decât altele prin succes.
Multă vreme, m-am gândit la ele ca la proiecte separate.
Abia mult mai târziu mi-am dat seama cât de continuu fusese, de fapt, drumul.
De la televiziune și radio la Internetul timpuriu, de la comunități online la platforme, de la media și analiză la inteligență artificială, m-am întors mereu, în esență, la aceeași problemă:
cum să conectez oamenii, informația și tehnologia în moduri utile.
Drumul meu în Biserică s-a dezvoltat în paralel cu această muncă.
Nu m-a îndepărtat de știință sau tehnologie.
În schimb, a făcut o altă întrebare tot mai greu de ignorat:
pentru ce construim toate acestea?
Tehnologia ne oferă o putere extraordinară de a crea sisteme care influențează comportamentul uman, instituțiile și societățile.
Cu cât aceste sisteme devin mai puternice, cu atât mai mare este responsabilitatea celor care le construiesc.
Aceasta este perspectiva pe care o aduc astăzi în munca mea.
Rămân fascinat de tehnologiile noi.
Rămân dispus să experimentez.
Rămân dispus să construiesc lucruri care pot eșua.
Dar, după mai bine de douăzeci și cinci de ani, înțeleg mult mai clar că măsura ultimă a unui sistem nu este doar dacă funcționează.
Este ce le face oamenilor care trăiesc în interiorul lui.
Mai sunt încă foarte multe de construit.